Amendă de 50.000 de euro pentru organizatorii „Kings on Ice”, după episodul halucinant cu Evgeni Plushenko / Marele campion, obligat să patineze printre bălți și crăpături, la primele ore ale dimineții
Organizatorii evenimentului „Kings on Ice” de la Cluj-Napoca au fost amendați cu 50.000 de lei de către Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Cluj, potrivit ziardecluj.ro.
Sancțiunea vine în contextul în care marele campion Evgeni Plushenko a trecut prin clipe uluitoare pe gheața de la Cluj-Napoca. Patinatorul a lovit o conductă de apă, care a inundat suprafața înghețată.
Spectacolul trebuia să înceapă sâmbătă seara, dar, pentru că nu s-a făcut gheaţa de pe patinoarul amenajat în BT Arena, spectacolul a fost amânat pe duminică dimineaţa, la 9.30. Cele trei ore promise s-au transformat în circa o oră, în care patinatorii au fost nevoiţi să evite gheaţa crăpată, bălţile şi să împartă „scena” cu angajaţii organizatorilor trimişi să „peticească” gheaţa, informează Adevărul. (Detalii AICI)
Pe lângă amendă, firma organizatoare a fost obligată să restituie prețul biletelor pentru cei care nu au participat la eveniment.
Potrivit unui comunicat de presă al CJPC Cluj, peste 30 de oameni au făcut plângere după ce au fost ținuți în frig, preț de o oră, sâmbătă seara la Sala Polivalentă. Spectacolul a fost reprogramat, pentru că gheața nu era pregătită.
„În urma cercetării a 30 de reclamații depuse împotriva organizatorului , s-au descoperit mai multe deficiențe. Prin neasigurarea suprafeței de gheață, conform standardelor, evenimentul a fost reprogramat pentru a doua zi, dată la care suprafața gheții prezenta neconformități, consumatorii au fost ținuți în condiții improprii, în frig, nefiindu-le permis accesul de la ora 18 cum era în program, nu a existat comunicare referitoare la reprogramarea spectacolului și nici privind recuperarea sumelor plătite, spectacolul trebuia să țină 120 de minute și a fost comprimat la 70 de minute. Organizatorul a fost sancționat contravențional cu amendă de 50.000 de lei”, se arată în comunicatul CJPC Cluj.