CÂT TUPEU! Ambulanţă în misiune, blocată în trafic: „Îţi doresc să nu ai nevoie vreodată de ambulanţă” (VIDEO)

CÂT TUPEU! Ambulanţă în misiune, blocată în trafic: „Îţi doresc să nu ai nevoie vreodată de ambulanţă” (VIDEO)

O ambulanță aflată în misiune a fost blocată în trafic, pe o stradă din Constanța.

Șoferul unui autoturism a tăiat calea ambulanței și nu i-a acordat prioritate chiar dacă avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.

Astfel, asistenta care se afla în drepta a filmat toată scena când şoferul căruia „i se rupe de prioritate” a vrut cu orice preţ să facă stânga într-o intersecţie chiar dacă în spate se afla o ambulanţă care se afla în misiune și a lăsat și un mesaj pe pagina sa de socializare.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

„După ce ne-a tăiat fața de pe o bandă pe cealaltă fără să țină cont de faptul că autospeciala SAJ se afla in misiune, ne-a blocat la propriu banda de circulație, nu înainte de a ne indica cu mâna pe geam că ‘i se rupe’ de faptul că ‘cerșim’ prioritate de trecere. Repet. Ne aflam in misiune cu semnale luminoase și acustice in funcțiune. Nu îți doresc dragă CT-26-CXL decât atât: să fii sănătos tu și cei dragi tie și sa nu ai vreodată nevoie de un echipaj mobil de urgenta! Sau poate ți-ar fi de ajutor o solicitare catre noi…probabil doar atunci vei înțelege cât este de important sa oferi prioritate ambulanței in trafic”, a transmis asistenta în postarea de pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină