Ambasadorul SUA, despre ceremonia de inaugurare a scutului de la Deveselu. Replici pentru Ponta și Tăriceanu
Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a vorbit pe marginea scandalului creat de invitații la ceremonia de inaugurare a scutului antirachetă de la Deveselu, scandal care i-a avut în prim-plan pe fostul premier Victor Ponta și pe președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, arată stiripesurse.ro.
"Ne-am consultat cu ambasada şi cu Ministerul Apărării (cu privire la lista de invitați – n.r.). Am avut un număr limitat de persoane care au putut fi invitate. Ar fi fost ideal să fi putut invita pe toată lumea care a avut o contribuţie la ceea ce s-a făcut la Deveselu", a comentat Klemm, după ce fostul prim-ministru Victor Ponta a avut o reacție destul de acidă din cauza faptului că nu a fost invitat la ceremonie.
"Guvernul şi Ambasada SUA desconsideră flagrant poziţia Senatului, în ordinea constituţională a României, cât şi rolul Parlamentului în elaborarea şi legiferarea politicii externe şi de apărare. Nu am vorbit cu preşedintele Senatului. Am văzut declaraţia pe care a făcut-o ieri. A fost invitat şi îmi pare rău că a ales să nu vină", a comentat ambasadorul SUA decizia lui Tăriceanu de a nu participa la ceremonia de inaugurare.