Ambasadorul României în SUA a precizat că Robert F. Kenedy nu a confirmat că va veni în România. Ce discuții a purtat cu oficialii americani / UPDATE: Precizările transmise de către Andrei Muraru
UPDATE: Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a transmis câteva precizări referitoare la informațiile apărute în spațiul public privind sprijinul acordat candidatului prezidențial Călin Georgescu din partea autorităților americane.
„Referitor la speculațiile din presă privind o presupusă susținere americană pentru candidatul prezidențial Călin Georgescu, vă pot spune că, la nivelul autorităților americane, al politicienilor americani din ambele partide (republican și democrat), sau al personalităților politice sau civice cu orientări democratice care au o voce importantă în spațiul public american – un astfel de sprijin nu există.
Sunt câteva explicații pentru asta: în primul rând, este un principiu bine stabilit în mediul politic american de a respinge și refuza orice acțiune sau opinie care poate fi interpretată ca interferență în alegeri. În alegerile americane sau în alegerile din alte țări. Există legi în Statele Unite care interzic exact un astfel de comportament (cel mai important act normativ se numește ”Hatch Act” și interzice oficialilor cu funcții federale să se pronunțe pe subiecte de campanie politică internă sau externă).
În al doilea rând, nimeni din echipa actualei administrații democrate sau din echipa viitoarei administrații republicane, sau din Congres, nu s-ar asocia cu genul de viziune politică pe care o reprezintă și exprimă candidatul Georgescu. Oamenii politici și oficialii americani sunt foarte atenți la mesajele antisemite, de negare a Holocaustului și de glorificare a unor criminali de război fasciști din istorie, precum și la pozițiile care neagă rolul SUA în asigurarea securității României și care cer o aliniere la interesele Moscovei. În același timp, sunt foarte sensibili la percepția publicului intern și din țările partenere și prietene, care, cu siguranță, s-ar simți lezat de o posibilă încercare de implicare sau interferență în alegerile proprii.
În ultimele zile am vorbit cu mulți congresmeni, republicani și democrați, despre evoluțiile din Romania, precum și cu alți oficiali americani. Au fost surprinși și preocupați de ascensiunea acestui candidat cvasi-necunoscut, și de modul în care s-a putut realiza această mobilizare greu de explicat în termenii unei campanii transparente și reglementate. Oficialii americani au luat notă de concluziile CSAT cuprinse în comunicatul public din 28 noiembrie a.c. și urmăresc în continuare foarte preocupați aceste evoluții din România.
Pe scurt – nu există nicio susținere oficială din partea americană pentru candidatul Georgescu. Echipa Președintelui Trump a negat că vreun oficial american al viitoarei administrații ar călători în Romania în perioada următoare pentru a participa la evenimente alături de candidatul Georgescu. Informația este falsă”, a transmis Andrei Muraru.
Știrea inițială
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a precizat faptul că Robert F. Kenedy, secretarul pe sănătate al lui Donald Trump, nu a confirmat că va veni în România pentru a-l susține pe Călin Georgescu.
Ce a declarat ambasadorul României în SUA
Mai mult, ambasadorul a tras și un semnal de alarmă prin care arată că, la Washington, personaje politice cu mesaje împotriva UE și NATO sunt privite ”cu mare îngrijorare”, informează Știripesurse.
”Oamenii politici din SUA sunt foarte atenți și privesc cu mare îngrijorare la mesajele antisemite, mesajele împotriva UE sau NATO (…) Mai mult, ei știu foarte bine că oamenii s-ar simți lezați de o posibilă încercare de implicare în alegerile proprii.
Din păcate, nu pot face dezvăluiri despre discuțiile pe care le-am avut din duminica alegerilor prezidențiale și până astăzi cu oficialii americani.”, a declarat Andrei Muraru, la Antena 3 CNN.