Ambasadorul Marii Britanii, după întâlnirea cu Viorica Dăncilă: „Felicitări pentru energia și hotărârea clară de a porni pe un nou drum” / „Prim-ministrul a descris abordarea diferită a Guvernului său în domeniul justiției”

Publicat: 06 06. 2019, 15:19
Foto: British Embassy Bucharest

Premierul Viorica Dăncilă a avut joi o intrevedere cu ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble. Cu această ocazie, demnitarul britanic a ţinut să o felicită pe Viorica Dăncilă pentru că a avut energia şi hotărârea clară de a porni pe un nou drum şi au discutat despre evoluţia relaţiilor bilaterale dintre cele două state.

„Ambasadorul britanic Andrew Noble s-a întâlnit cu Prim-ministrul Viorica Dăncilă care a felicitat Marea Britanie cu ocazia celebrării Zilei Naționale în România în data de 6 iunie. La rândul său, ambasadorul Noble a felicitat-o pe doamna Prim-ministru pentru energia și hotărârea clară de a porni pe un nou drum.

Prim-Ministrul și ambasadorul au trecut în revistă progresul realizat în diferite arii ale relației bilaterale. În contextul în care Marea Britanie se pregătește pentru o ieșire ordonată din Uniunea Europeană, Prim-ministrul a confirmat dorința Guvernului României de a consolida relația cu Regatul Unit.

Prim-ministrul a descris abordarea diferită a Guvernului său în ceea ce privește subiecte legate de domeniul justiției și a semnalizat intenția de a depăși aspectele negative ale Ordonanțelor de Urgență pentru a promova mai bine interesele economice ale României cu Marea Britanie și cu alte țări. Ambasadorul a adus în discuție activitatea unui număr mare de organizații neguvernamentale britanice în România, multe dintre acestea implicate în promovarea intereselor grupurilor marginalizate și a protecției mediului. Prim-ministrul a spus că dorește să faciliteze activitățile ONG-urilor și a fost de acord să se intereseze cu privire la aspecte legate de mediul de operare a ONG-urilor pentru ca acestea să poată juca în România același rol esențial pe care îl au în Marea Britanie”, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei Marii Britanii.