Ambasadorul britanic la București: Rolul diplomaților nu este ”de a sugera legi”. Am vrut să ne asigurăm că Parlamentul înțelege importanța luptei anticorupție

Publicat: 13 05. 2015, 19:40
Foto: ziarulclujean.ro

Direcţia Naţională Anticorupţie şi organizaţiile din domeniu au un rol important, „cheie”, în România, a spus ambasadorul britanic Paul Brummell, după întâlnirea cu liderii Senatului şi Camerei Deputaţilor

„Am avut o întâlnire foarte productivă, foarte roditoare, am vrut să mulţumim şi domnului Tăriceanu şi domnului Zgonea pentru oportunitatea de a avea această întâlnire şi am subliniat importanţa rolului Parlamentului, am subliniat importanţa independenţei şi suveranităţii Parlamentului. Am discutat şi despre această perioadă foarte importantă din România, toţi am subliniat şi am sprijinit rolul DNA şi al organizaţiilor anticorupţie din România, care joacă un rol foarte important, un rol cheie în ţara aceasta”, a declarat ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, citat de Mediafax.

Brummell a precizat că nu este rolul diplomaţilor „de a sugera legi”, dar au vrut să se asigure că în Parlament se înţelege importanţa luptei anticorupţie.

„Vrem să fim siguri că discuţiile care au loc în ceea ce priveşte statul de drept din Parlament sunt discuţii care recunosc importanţa luptei anticorupţie pentru dezvoltarea României şi prosperitatea poporului român”, a spus ambasadorul britanic.

Întrevederea desfăşurată la Senat a avut loc la solicitarea însărcinatului cu afaceri al SUA, Dean Thompson, la ea luând parte şi Paul Brummell, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii, Mattheus van Bonzel, ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos, şi Achim Troster, şeful adjunct al misiunii Ambasadei Germaniei.

Discuțiile au vizat modificările aduse la Codul Penal și de Proceduă Penală, în contextul în care recent, Ambasada SUA și Ambasada Marii Britanii își exprimau îngrijorarea cu privire la aceste schimbări.

”Ambasada Statelor Unite este în continuare îngrijorată de modificările aduse Codurilor Penal şi de Procedură Penală. Orice modificări aduse acestor coduri trebuie analizate cu atenţie şi în mod transparent de toate părţile interesate, pentru a se asigura că aceste modificări nu subminează progresele recente obţinute de România în consolidarea statului de drept şi în lupta anti-corupţie”, se arată într-un comunicat al Ambasadei. (Detalii AICI)

”Urmărim îndeaproape și am luat notă de preocupările semnalate referitor la propunerile de modificare a Codului de Procedura Penală și a Codului Penal. Așa cum recomandă raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare și Verificare, Parlamentul trebuie să sprijine instituțiile sistemului judiciar și statul de drept”, se arată în mesajul transmis de Ambasada Marii Britanii la București”, este mesajul transmis de Ambasada Marii Britanii. (Detalii AICI)