Ambasadorul Algeriei la București: Cei doi români au murit în urma atacului terorist, nu a intervenţiei militare

Publicat: 12 02. 2013, 22:19

Ambasadorul Algeriei la Bucureşti, ES Habib Chawki Hamraoui, susține că moartea celor doi români în atactul terorist din In Amenas nu a fost cauzată de intervenția armatei, ci de atacul terorist.

Acesta a mai declarat că intervenţia armatei algeriene a fost în interesul ostaticilor şi că, în momentul în care forţele armate au intervenit, teroriştii au deschis focul asupra ostaticilor.

„După cum se ştie, foarte mulţi ostatici au fost răniţi, după ce armata algeriană a intervenit. După cum ştiţi, teroriştii au adus mult exploziv şi atunci când armata algeriană a intervenit, ei au început să tragă împotriva ostaticilor. În situaţii atât de dificile cum a fost aceea cu atacul terorist străin asupra Algeriei, chiar dacă nu avea foarte multe de ales, armata a intervenit cu profesionalism, în interesul ostaticilor. În asemenea cazuri, trebuie luate decizii rapide, operative, care sunt dureroase de multe ori”, a spus ambasadorul Algeriei, potrivit Mediafax.

Mai multe persoane care lucrau în Algeria, la un complex gazifer, au fost răpite, luna trecută, de o grupare teroristă afiliată la Al Qaida. Armata alegeriană a atacat complexul cu ajutorul elicopterelor, ucigând mai mulți ostatici și răpitori. (Detalii AICI)

Doi români care lucrau pe platforma petrolieră au murit în urma atacului terorist.