Ambasadoarea Franței la București vorbește despre respectarea statului de drept în discursul de Ziua Națională: Ce mesaj a transmis României 

Publicat: 14 07. 2018, 16:39
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ambasadoarea Franței în România, Michele Ramis, pus accent pe respectarea statului de drept în România, în discursul pe care l-a susținut, sâmbătă, la sediul reprezentanței diplomatice, cu ocazia recepției organizate de Ziua națională a Franței.

Aceasta a subliniat și importanța consolidării apărării europene, precizând că România a înțeles că fiecare stat trebuie să-și ia securitatea în propriile mâini.

„Avem nevoie de o Europă care își protejează eficient cetățenii și care să fie puternică în lume, iar în acest sens consolidarea apărării europene este o necesitate. Într-o lume cu evoluții incerte, trebuie să ne luam propria noastră securitate în propriile mâini. Mă bucur că România este și ea convinsă de nevoia de a dezvolta cooperări europene în domeniul apărării, în complementaritate cu NATO”, a afirmat Michele Ramis, potrivit Ziare.com.

Michele Ramis a mai spus că țara sa încurajeaza toate eforturile ce vizeaza păstrarea și apărarea acestor valori, „printre care statul de drept și independenta justiției ocupă un loc central”.