Ambarcațiune a Poliției de Frontieră, răsturnată de o barjă ucraineană pe brațul Chilia. Un polițist a fost rănit 

Publicat: 14 06. 2023, 13:50
Sursa Foto: Facebook/ Împreună pentru Chilia

Incident grav pe brațul Chilia al Dunării. Un vas al Poliției Române de Frontieră a fost scufundat de o barjă din Ucraina.

Mai mult decât atât, un polițit a fost rănit și a ajuns la spitalul din Tulcea, notează antena3.ro.

Vas al Poliției Române de Frontieră, scufundat de o barjă din Ucraina

Potrivit polițiștilor români, barja din Ucraina a intrat în plin în ambarcațiunea Poliției, iar mai apoi a lovit un ponton al Gărzii de Coastă, dar și un ponton de pasageri.

În urma impactului puternic ambarcațiunea Poliției de Frontieră a fost proiectată sub ponton.

Totul s-a întâmplat marți, 13 iunie. De asemenea, incidentul s-a soldat și cu pagube materiale importante, mai susțin polițiștii de frontieră.

Barja ucraineană era împinsă de un vas sub pavilion portughez.

Cercetările în acest caz au fost preluate de Căpitănia Tulcea. Până la finalizarea acestora, navele de pasageri ale Navrom nu mai acostează în zona Chilia Veche.