Amantlâc pe bani publici: Noi detalii incredibile despre cum folosea Gheorghe Nichita polițiștii ca și gardă personală (VIDEO)
Noi detalii incredibile ies la iveală într-un dosar care a făcut deliciul publicului. Jurnalistii de la Reporter de Iasi au citit toarte cele 23 de volume ale dosarului în care Gheorghe Nichita e acuzat că s-a folosit de poliția locală pentru a-și supraveghea amanta și au aflat că, de exemplu, cinci agenţi trebuiau să fie vigilenţi să nu-i fie murdărit gardul locuinţei din Copou a edilului, să nu se arunce cu pietre, să îndepărteze alcoolicii şi cerşetorii din zonă. Alţi trei poliţişti se ocupau de transportul iubitei edilului de acasă la serviciu, plimbarea ei la mall, coafor sau însoţirea lui Nichita în diverse locuri.
Daca era nevoie, agenţii lucrau şi peste program pentru a-l aduce acasa pe primar dacă acesta petrecea pe undeva. Agenții au mărturisit tot la DNA, inclusiv cum trebuiau să o transporte cu mașina și pe sora Adinei Samson. Unul din polițiști a mai declarat că munca în teren era 50% pentru îndeplinirea activităţilor de poliţie locală și 50% pentru supravegherea locuinţei primarului Nichita.
Evident, deplasările cu mașina se făceau din banii poliției locale. Gheorghe Nichita a fost trimis în judecată, în noiembrie anul trecut, de DNA Bucureşti, după ce ar fi folosit Poliţia Locală pentru a-şi urmări fosta iubită.
Amantlâc pe bani publici: Noi detalii incredibile despre cum folosea Gheorghe Nichita polițiștii ca și gardă personală
#DIRECT_ONE_5fkl85#