Amândoi, 19 ani: Pieton beat, lovit pe trecere de o șoferiță drogată (VIDEO)

Amândoi, 19 ani: Pieton beat, lovit pe trecere de o șoferiță drogată (VIDEO)
Sursa Foto: Freepik

Un adolescent din Dej a ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc vineri seara.

A vrut să traverseze strada pe trecerea de pietoni dar a fost accidentat de o mașină condusă de o șoferiță de aceeași vârstă cu el, 19 ani.

Polițiștii au stabilit că pietonul era băut iar în urma testării șoferitei cu aparatul DRUGTEST rezultatul a fost pozitiv.

Anul trecut, la nivel național, au fost constatate 11.867 de infracțiuni pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 3.238 privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se afla sub influența substanțelor psihoactive.

El băut, ea drogată

Conform politistilor, tânăra din municipiul Dej se deplasa cu autoturismul spre strada Unirii unde a surprins și accidentat un tânăr de 19 ani, din același municipiu, aflat în traversarea regulamentară a părții carosabile, pe trecerea de pietoni.

În urma testărilor cu aparatul etilotest, tânărului i-a rezultat o concentrație de 0,51 mg./l. alcool pur în aerul expirat iar conducătoarea auto a fost  a fost condusă la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice după ce a fost testată pozitiv la substanțe psihoactive, relatează presa locală.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`