"Am venit pentru noi toți". Peste 100 de IT-iști voluntari, chemați de Cioloș la Guvern: „Nouă ne vine să râdem când vedem condițiile pentru licitații”

"Am venit pentru noi toți". Peste 100 de IT-iști voluntari, chemați de Cioloș la Guvern: „Nouă ne vine să râdem când vedem condițiile pentru licitații”

Reprezentanții echipelor de tineri specialiști în domeniul IT au prezentat duminică, la Palatul Victoria, în cadrul sesiunii de închidere a primului maraton digital – GovITHub, cele 12 prototipuri ale proiectelor demarate, având ca obiectiv dezvoltarea de aplicații și soluții software în scopul creșterii calității serviciilor publice și îmbunătățirii relației cetățenilor cu instituțiile statului.

Dintre cei peste 100 de participanți, 20 sunt bursieri care primesc, pentru o jumătate de an, 2.000 de euro lunar din partea Guvernului . Ceilalți fac voluntariat.

„Am venit pentru noi. Pentru noi toți”, a spus Mihai, unul dintre voluntari, într-un interviu acordat jurnalistei Raluca Ion, de la republica.ro

Alexandru Moldovan are 15 ani de experiență în IT și a venit și el tot ca voluntar. Vorbește despre cum au mers lucrurile până acum în ceea ce privește contractele IT cu statul.

„Se duc bani din buzunarele noastre. În loc să se ducă pe drumuri, pe spitale, pe școli, se duc în buzunarele altora direct. Nouă, ca IT-iști, ne vine să râdem când vedem condițiile pentru licitații. Știm deja cine o să le câștige. Fiecare dezvoltator vine cu un framework. Acest framework te face dependent de el toată viața. Cred că cheltuirea banului public trebuie făcută cu atenție. Eu plătesc impozite foarte mari pe lună și fiului meu trebuie să îi cumpăr la școală bancă și scaun. Fiului cel mare, i-am cumpărat manualele, pentru că nu le-a primit. Pentru asta am venit azi”, a spus acesta.

La GovITHub au fost prezentate aplicații precum:

Prietenul Pacienților, care colectează de la aceștia date despre serviciile medicale pe care le-au primit.

RoadRo, o aplicație de raportare a încălcărilor Codului Rutier, prin care cetățenii pot trimite sesizări, sub forma unor fotografii, direct Poliției Rutiere.

Stop Cozi își propune să elimine cozile de la instituțiile publice și să le permită cetățenilor care trebuie să ajungă la vreun ghișeu să își facă programare în prealabil, urmând să primească apoi un SMS de confirmare.

Radar, o aplicație care își propune agregarea, vizualizarea, datelor de la instituțiile publice din România

Una dintre prototipurile de aplicații realizate la maratonul digital, este Gov.ro Authenticator, care își propune să reunească toate aplicațiile instituțiilor publice într-una singură. Astfel, odată logat într-un cont unic, cetățeanul ar putea să interacționeze, teoretic, din fața calculatorului cu toate instituțiile publice, fără a mai fi nevoie de hârtii și vizite la ghișeu.

“Chiar și în varianta cea mai optimistă, în care totul merge perfect, aceste idei trebuie să găsească, la celălalt capăt, la instituția publică, tehnologia,voința, știința, consecvența, care să le permită să existe”, conchide jurnalista Raluca Ion.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)