Cunoscutul sociolog Mircea Kivu a recunoscut miercuri seară pe Facebook că a fost turnător la Securitate. Confesiunea survine după ce directorul editorial al României Libere, Sabin Orcan, a anunțat tot pe Facebook că a întrerupt colaborarea cu acesta datorită faptului că ar fi fost informator al fostului serviciu de informații de pe vremea comuniștilor.
“Se întâmpla la mijlocul anilor ’80, la puţin timp după ce devenisem sociolog la Laboratorul de Sociologie Urbană al Institutului de Proiectare Construcţii Tipizate (IPCT) – actualul CURS. Am fost contactat de securistul institutului, care m-a chemat la o “discuţie”, cu două persoane pe care nu le cunoşteam, dar care s-au recomandat drept ofiţeri de Securitate. ” – își începe Kivu mărturisirea.
“Am scris angajamentul, după dictare, alegând numele de cod “Mihai”. Ştiam vag ce înseamnă semnarea unui asemenea act (astăzi ştiu mult mai multe). Nu găsesc alt resort pentru a-l fi semnat decât laşitatea”, spune sociologul acum, cu mintea de pe urmă.
Nu sunt sigur că nimeni nu a avut de suferit, mai spune Kivu care povestește apoi câteva cazuri concrete de oameni pe care i-a turnat, la cerere, într-o ipocrită mediocritate: Mi-am spus că voi reuşi să-i “fentez”, să nu le spun nimic important, nimic ce ei nu ar fi ştiut deja.
Și comentatorul Bogdan Tiberiu Iacob pe Inpolitics.ro și-a exprimat punctul de vedere cu privire la această nouă dezvăluire privind un colaborator al fostei Securități:
Rîsul curcilor: ziarul patronat de un agent acoperit al DIE, conform dezvăluirilor unor grei ai fostului regim, în frunte cu Silviu Brucan, a decis să-l concedieze pe analistul și sociologul Mircea Kivu, după ce a aflat că acesta a fost informator al Securității, acum trei decenii. Anunțul a fost făcut de directorul României libere, Sabin Orcan, pe Facebook.