După ieșirea de la audierile de la DIICOT, Sebastian Ghiță a intervenit telefonic pentru Știrile B1TV și a vorbit despre audieri, dar și despre relația pe care a avut-o cu procurorul șef DNA, Laura Codruța Kovesi.
"Prima dată am întâlnit-o la un eveniment public, 2009-2010. Am ajuns la o relație bună, azi nu ii mai spun de prietenie pentru că lucrurile s-au mai schimbat" a precizat deputatul, care a completat ulterior: "Am avut o relație apropiată, era de prietenie, nu am fost inculpat tot timpul, am înțeles că după ce m-a inculpat nu m-a mai considerat prieten."
"La un moment dat Kovesi a ajuns să considere precum îi spun consilierii străini că noi toți suntem hoți. Să fim exterminați să facem loc sirienilor pe aici prin România" a acuzat deputatul.
Deputatul PRU a refuzat să dea mai multe informații în legătură cu dosarul în care a fost audiat și a zis că e treaba procurorilor să își desfășoare ancheta și că el a spus absolut toate informațiile pe care le deținea.
"Haideți să îi lăsam pe procurorii de la DIICOT să afle, sunt în mijlocul anchetei, dacă ne apucăm să vorbim la televizor cred că este o încurcătura pe care o facem și cu toată deschiderea mea am o limita, fac un efort de a mă deschide și de a prezenta opiniei publice că nu fac lucruri rele în societate, dar nu pot da detalii" a precizat Ghiță.
"Au exista astfel de întrebări și despre emailul [email protected], dar mai multe lucruri nu vă spun" a afirmat acesta. "Să spună acei jurnaliști procurorilor dacă de pe acea adresă s-au mai scurs informații din dosare" a cerut Ghiță.
Întrebat dacă se poate prin calitatea sa de fost expert IT să afle cine e spatele unui mail, acesta a precizat "nu e simplu să afli adresa cucuveaua mov, dar repet nu este simplu, mailul este pe gmail, la o investigație serioasă astfel de informație va fi ușor detectabilă, un mail are o rută, există o funcție".
"Am avut o relație apropiată". Sebastian Ghiță, despre relația cu Kovesi: "Au fost mai mult de câteva zeci de întâlniri"
#DIRECT_ONE_oz4yqs#