Alți doi medici străini, fără avize de practică în România, sunt promovați pe site-ul unei clinici private din București

Alți doi medici străini, fără avize de practică în România, sunt promovați pe site-ul unei clinici private din București
Foto: TVR

Odată cu cazul falsului medic italian Matteo Politi ies la iveală și alte situații în care numele unor medici care operează la clinici private din București nu apar în Registrul Medicilor din România.

Potrivit jurnaliștilor de la TVR, pe site-ul clinicii Euromedical, la care a lucrat Matteo Politi, apar două persoane, promovate drept medici specializați în chirurgie estetică, dar care nu figurează în Registrul național al medicilor care au drept de liberă practică în România și nici pe lista medicilor care au obținut drept de practică temporar în România în ultimii patru ani.

Cei doi se numesc Piero Fullone și Iris Moscovici, primul fiind italian.

Potrivit sursei citate, pe Facebook există un profil al unui stomatolog pe nume Piero Fullone, a cărui fotografie seamănă cu cea de pe site-ul clinicii private și un alt profil al unei femei cu numele Iris Moscovici, din Haifa, Israel, care susține că lucrează la o firmă prezentată drept cea mai mare rețea israeliană din domeniul dentar.

Într-un răspuns pentru TVR, reprezentanții clinicii Euromedical au precizat că cei doi sunt medici stomatologi cu acte în regulă în țările lor, dar că nu au lucrat niciodată la această clinică din București, existând, la un moment dat, doar niște discuții referitoare la o posibilă colaborare.

O altă sursă a declarat, tot pentru TVR, că Piero Fullone și Iris Moscovici apar pe site-ul Euromedical Clinic din cauza unei greșeli a web master-ului.

Între timp, imaginile cu cei doi au fost șterse de pe site-ul clinicii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`