Peste 3.000 de litri de apă minerală au fost confiscaţi, joi, de poliţişti, în urma pecheziţiilor în trei magazine din Sectorul 3, pentru că sursa indicată pe etichetă a apei respective este un izvor neînregistrat.
Anchetatorii au ridicat 3.015 litri de apă minerală marca Saguaro, din trei hipermarketuri Lidl din Sectorul 3.
Potrivit etichetei, apa respectivă ar proveni din izvorul F3 Târgu Secuiesc, care nu află pe lista Autorităţii Naţionale pentru Resurse Minerale, informează Mediafax.
Anchetatorii au verificat, joi, împreună cu inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratul Teritorial de Muncă, magazine Lidl de pe Bulevardul Liviu Rebreanu, Şoseaua Mihai Bravu şi strada Fizicienilor, unde existau informaţii cu privire la faptul că acolo s-ar vinde apă minerală neînregistrată, au spus sursele citate.
Echipele de control au luat mostre de apă, care vor fi duse la laborator pentru a fi expertizată şi a se stabili dacă este improprie pentru consumul uman.