Alte două lebede moarte au fost găsite pe râul Jiu. La fel ca în cazul păsărilor de la Bârlad, există suspiciuni de gripă aviară

Publicat: 12 02. 2024, 08:46
Sursa foto: Facebook

Două lebede moarte au fost ridicate de inspectorii sanitar-veterinari, cu sprijinul pompierilor, de pe un lac de acumulare din municipiul Târgu Jiu, a declarat, pentru Agerpres, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj, Florin Gorcea, transmite Radio Craiova.

E posibil ca cele două păsări să fi murit din cauza gripei aviare

Potrivit şefului Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj, Florin Gorcea, nu este exclusă posibilitatea ca aceste două păsări să fi murit din cauza gripei aviare. Luni dimineaţa, vor fi trimise probe pentru analiză la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti.

Suspiciune de gripă aviară există și la Bârlad. Trei lebede au fost găsite moarte pe un lac. Lebedele au fost găsite moarte pe Lacul Prodana, conform Puls24.

Prin urmare, autorităţile judeţene au stabilit, miercuri, în cadrul şedinţei Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), o serie de măsuri de protecţie în caz de suspiciune de gripă aviară.