Alocaţia de stat pentru copii va putea fi încasată de către părintele căruia i s-a încredinţat minorul
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi, 9 mai, actul normativ privind completarea art. 38 din Legea 217/2003, precum şi modificarea Legii 61/1993, în sensul instituirii posibilităţii încasării alocaţiei de stat pentru copii de către părintele căruia i s-a încredinţat minorul spre creştere şi educare, în situaţia emiterii de către instanţa de judecată a unui ordin de protecţie în caz de violenţă domestică, notează news.ro.
Alocaţia de stat poate fi încasată de părintele căruia i s-a încredinţat copilul
„Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri – obligaţii sau interdicţii: «interdicţia pentru agresor de a încasa alocaţia de stat pentru copii şi încuviinţarea încasării acesteia de către părintele/persoana căruia/ căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa acestuia.
Interdicţia se comunică, de îndată, agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială sau a municipiului Bucureşti, după caz. Alocaţia este încasată de părintele/persoana beneficiar/beneficiară al/a măsurii de protecţie pe durata valabilităţii ordinului de protecţie şi atât timp cât i-a fost încredinţat copilul, sau în situaţia în care copilul are stabilită reşedinţa la acesta/aceasta»”, conform actului normativ.
Alocaţia de stat pentru copii se plăteşte unuia dintre părinţi pe baza acordului acestora sau a convenţiei autentificate de notar public cu ocazia divorţului ori, în caz de neînţelegere, pe baza hotărârii judecătoreşti sau a ordinului de protecţie emis de instanţa judecătorească, părintelui/persoanei căruia/căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa copilului.
Alocaţia este încasată de părintele/persoana beneficiar/beneficiară al/a măsurii de protecţie pe durata valabilităţii ordinului de protecţie şi atât timp cât i-a fost încredinţat copilul sau în situaţia în care copilul are stabilită reşedinţa la acesta/aceasta, prevede legea.