Alina Mungiu-Pippidi, despre proiectele de legi ale securității naționale: Își propun să legalizeze o situație care există informal de mai multă vreme. Serviciile, extrem de dominante nu numai în politică (VIDEO)
Politologul Alina Mungiu-Pippidi a vorbit despre proiectele de legi ale securității naționale, joi, pe B1 TV, la „Sub semnul întrebării” cu Robert Turcescu, și susține că „acestea își propun să legalizeze o situație care există informal în România de mai multă vreme”.
Alina Mungiu-Pippidi, pe B1 TV: Serviciile au ajuns să fie extrem de dominante nu numai în politică
Întrebat care este motivul revoltei sale în ceea ce privește proiectele de legi ale securității naționale, Alina Mungiu-Pippidi a afirmat: „Lucrul care este cel mai scandalos dintre toate, nu e nimic nou, în primul rând, deci legile acestea își propun să legalizeze o situație care exista informal în România de mai multă vreme și despre care eu am scris de mai multe ori, cu riscul să par paranoic sau că promovez teorii ale conspirației, deși oricine a citit cărțile sau lucrările mele (…) știe că sunt cel mai rațional și neimaginativ om cu putință. Eu n-aș fi vorbit de 10 de ani despre ce se întâmplă dacă nu se adunau dovezile”.
„Trebuia să reformăm Legea siguranței naționale din 1991 și au mai fost încercări, dar totdeauna mi s-a spus, pe vremea lui Traian Băsescu, informal, că nu există o majoritate în Parlament ca să le reformăm și să avem o Lege a siguranței naționale demnă de NATO, pentru că să nu uităm că noi am moștenit legea asta de la domnul Măgureanu, care cu minerii, cu ungurii, cu Târgu Mureș… cred că lumea ține minte că începuturile noastre de tranziție n-au fost tocmai democratice și atunci s-a copt această lege așa cum o avem acum”, a adăugat politologul.
„Iată însă că de câțiva ani încoace, în loc să mai existe vreo speranță că se rezolvă cu legea asta în sens pozitiv, ce s-a întâmplat este că au ajuns serviciile să fie extrem de dominante nu numai în politică, deși în politică e foarte grav. Oamenii politici nu mai avansează dacă nu aduc dovezi că sunt într-o formă sau alta legați de serviciile secrete”, mai susține ea.