Alina Mungiu Pippidi, despre controversele legate de vacanța lui Klaus Iohannis: În toată această poveste este o totală lipsă de profesionalism a Administrației Prezidențiale (VIDEO)
Alina Mungiu Pippidi a vorbit luni, în cadrul Știrilor B1 TV, despre poblemele de comunicare ale Administrației Prezidențiale în contextul controverselor legate de destinația de vacanță aleasă în acest an de Klaus Iohannis. Politologul consideră că șeful statului, despre care se știa inițial că a plecat în Germania în vizită la părinții săi, dar a fost surpins ulterior pe un aeroport din Spania, nu are de ce să se ascundă și că prin această atitudine pierde din credibilitatea pe care o are în ochii cetățenilor.
Comentând reacția lui Iohannis atunci când un reporter i-a adresat luni o întrebare despre vacanța sa, Pippidi a afirmat că președintele nu trebuia să plece în acest fel din fața reprezentanților presei.
”Răspunsul președintelui nu a fost adecvat. El trebuie să spună că nu ia întrebări și să se retragă, nu să plece în acest fel. Eu sunt convinsă că erau multe alte întrebări de pus pentru că a fost o vară foarte grea și nu s-au auzit acele mesaje de calmare, de liniștire a opiniei publice, lumea a fost destul de speriată de ce s-a întâmplat în Turcia, de o mulțime de lucruri. Există un lucru puternic, memorabil și care să ne liniștească pe care l-a spus președintele? Ultima chestie pe care mi-o amintesc e aia de după Brexit, când a spus că este o oportunitate. Poate, între timp, s-o fi lămurit careva care era oportunitatea asta cu Brexitul”, a declarat Alina Mungiu Pippidi.
Alina Mungiu Pippidi, despre controversele legate de vacanța lui Klaus Iohannis
#DIRECT_ONE_ozscvj#
”Mă întreb, știe cineva din presă cine se ocupă cu comunicarea la Administrația Prezidențială? Sigur că președintele are dreptul să se ducă în vacanță. Un om trebuie să aibă cam trei săptămâni de vacanță, cam asta e media europeană, deci nu găsesc că a fost execesiv în vacanță. La fel, aș înțelege că vrea să-și protejeze intimitatea. (…) Ce nu e în regulă este să minți, că informația n-a fost dezmințită de nimeni. Nu spui nimic… În plus, a fost o vară groaznică, atacuri teroriste, lovituri de stat și lucruri unele peste altele, dezinformări, și noi nu știm nici măcar unde e președintele”, a mai spus politologul.
Legat de subiectul destinației în care s-a aflat Klaus Iohannis în vacanță, Pippidi consideră că Președinția dă dovadă de lipsă de profesionalism în ceea ce privește comunicarea și că întotdeauna cea mai bună apărare este adevărul.
”În toată această poveste este o totală lipsă de profesionalism a Administrației Prezidențiale, din moment ce noi nu știm cine se ocupă cu comunicarea acolo și nu se comunică corect unde e președintele în vacanță. Să zicem că te vor înjura niște tabloide, că președintele pleacă în vacanță. Nu-i nimic. Cea mai bună apărare, totuși, e adevărul, e transparența. Nu se poate să nu spui nimic. Lumea își pierde încrederea, (…), lumea crede că nu vorbești din cauză de lipsă de sinceritate. Poate că nu e cazul, dar la asta te duce o comunicare extrem de neprofesională cum e la Cotroceni”, a mai spus Alina Mungiu Pippidi.