Alina Gheorghișor, revocată de la conducerea Penitenciarului Giurgiu. E acuzată că și-ar fi petrecut concediile cu membrii unei rețele infracționale
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a anunțat că ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a revocat-o pe Alina Gheorghișor din funcția de directoare a Penitenciarului Giurgiu, sindicaliștii acuzând-o că ar avea în anturajul său membri ai unei rețele infracționale (trafic de persoane, sclavie și prostituție), cu care și-a făcut numeroase concedii de odihnă, transmite Presshub.ro.
Alina Gheorghișor a fost revocată de la conducerea Penitenciarului Giurgiu
Alina Gheorghișor, comisar-șef de poliție penitenciară, a fost numită la conducerea Penitenciarului Giurgiu în noiembrie 2022, de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, fără acordul ministrului Cătălin Predoiu, susțin sindicaliștii.
„Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor consideră că decizia ministrului justiției de a o demite de la conducerea Penitenciarului Giurgiu pe Alina Gheorghișor, a fost accelerată de faptul că, în data de 22 decembrie, directorul general al ANP, comisar șef de poliție penitenciară Dan Halcin, i-a acordat acesteia, cu încălcarea cadrului legal în materie, o majorare cu 50% a salariului de bază, fapt ce a stârnit atât revolta organizațiilor sindicale prezente în cadrul ședinței, cât și a tuturor polițiștilor de penitenciare onești din sistem.
În fapt, directorul general Dan Halcin a premiat-o fără ca aceasta să aibă propunere motivată și fundamentată în scris, așa cum prevede ordinul de ministru”, se arată într-un comunicat de presă al FSANP.
FSANP consideră că directoarea Penitenciarului Giurgiu a fost premiată „ilegal și abuziv”.
„Atâta timp cât însuși directorul general Dan Halcin încalcă flagrant normele de drept și cheltuiește fondurile publice în mod ilegal și abuziv, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) nu mai poate pretinde polițiștilor de penitenciare sau deținuților să respecte Constituția și legile în vigoare.
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) solicită public ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, în calitate de autoritate ierarhic superioară Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), să intervină și să anuleze acordarea majorării de 50% a salariului de bază pentru Alina Gheorghișor, întrucât aceasta a fost acordată cu încălcarea legii.
Directorul general i-a băgat ilegal și abuziv în buzunar aproximativ 9.000 de lei. Sunt deținuți care sunt condamnați la ani grei de închisoare pentru că au furat mai puțini bani decât suma cu care a fost «premiată» fosta directoare a Penitenciarului Giurgiu”, se mai arată în același comunicat.