Alin Stoica, prefectul Capitalei, a declarat că incidența raportată în Municipiul București la ultimul bilanț epidemiologic de până acum, de 3,25, încă este una mare. „La 3,25 trebuie să avem grijă pentru că presiunea pe sistemul sanitar este în continuare destul de mare, trebuie să păstrăm toate mijloacele de siguranță sanitară”, a declarat oficialul marți seară pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire, unde a vorbit și despre permiterea circulației în noaptea de Paște, precizând că această derogare este valabilă doar pentru mersul la biserică.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„3,25 încă este o incidență mare. La 3,25 trebuie să avem grijă pentru că presiunea pe sistemul sanitar este în continuare destul de mare, trebuie să păstrăm toate mijloacele de siguranță sanitară. Avem restaurantele închise la interior, încă sunt sălile de spectacol închise, avem în continuare interdicția de a circula noaptea, între 22 și 5, deci sunt suficiente măsuri pentru a preveni răspândirea suplimentară a virusului”, a declarat prefectul Capitalei.
Întrebat sub ce nivel trebuie să scadă incidența pentru a fi relaxate măsurile de protecție sanitară în București, Alin Stoica a explicat: „Există mai multe praguri. Sub pragul de 3 este permisă funcționarea restaurantelor în interior, dar parțial, și anume 30%. La fel, este permisă și deschiderea sălilor de spectacol, tot parțial, 30% din capacitate. Următorul prag este de 1,5, sub care se pot deschide la 50% atât sălile de spectacol, cât și restaurantele. La școli, pragurile sunt la 3 pentru prezența a jumătate din elevii din clasele terminale, plus elevii care învață în clasele primare, și 1 pentru prezența în totalitate a copiilor din clasele terminale, plus clasele primare”.
Referitor la noaptea de Înviere, el a precizat: „Toată noaptea este voie să se circule, pentru că derogarea este dată între orele 22 și 5, și acestea sunt orele de interdiciție de fapt, deci pe toată noaptea avem voie să circulăm, dar doar pentru biserică. Există slujbă până târziu, până aproape de dimineață, până spre 4, acea slujbă de până la 1 este cea la care majoritatea credincioșilor participă, dar mai există o mică parte dintre credincioși care stau la toată slujba, și asta înseamnă 4 dimineața”.