Alianta Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical a reacționat, joi, în urma scandalului dezinfectanților diluați din spitale, printr-o scrisoare deschisă, spunând că „Sănătatea este un drept fundamental. Cum asigură statul acest drept? Iată că avem o firmă care are contracte cu majoritatea spitalelor din țară pentru furnizarea de produse dezinfectante și care furnizează, în fapt, produse neconforme (fapt dovedit de o anchetă jurnalistică). În acest timp, instituțiile statului, plptite din banii noștri, ce poziție iau? Poziția evazivă îndelung exersată și perfect mimată de atâtea ori încât nu mai surprinde pe nimeni: nu putem dovedi nimic, nu avem laboratoare acreditate, nu știm cine poate fi responsabil. Dacă statul român excelează în ceva, este în diluarea până la dispariție a responsabilității”, potrivit hotnews.ro.
Scrisoarea deschisă a Alianței Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical:
Ce oferă statul român cetățenilor săi?
Trăim cu convingerea că suntem cetățenii unui stat democratic, căruia îi plătim impozite și taxe, și care se obligă, prin Constituție, să ne asigure drepturile. Printre altele, dreptul la sănătate.
Suntem la 26 de ani de la Revolutie. La 6 luni de la miscari de strada care au avut drept lozinca "coruptia ucide" si care au provocat caderea unui guvern. Ne-am astepta ca institutiile statului sa isi fi inteles pe deplin rolul. Nu este asa.
Sanatatea este un drept fundamental. Cum asigura statul acest drept? Iata ca avem o firma care are contracte cu majoritatea spitalelor din tara pentru furnizarea de produse dezinfectante si care furnizeaza, in fapt, produse neconforme (fapt dovedit de o ancheta jurnalistica). In acest timp, institutiile statului, platite din banii nostri, ce pozitie iau? Pozitia evaziva indelung exersata si perfect mimata de atatea ori incat nu mai surprinde pe nimeni: nu putem dovedi nimic, nu avem laboratoare acreditate, nu stim cine poate fi responsabil. Daca statul roman exceleaza in ceva, este in diluarea pana la disparitie a responsabilitatii.
Noi, ca medici, dumneavoastra, ca pacienti, noi toti trebuie sa intelegem un lucru: statul ne-a lasat din mana. Suntem de capul nostru. Nici macar nu mai avem siguranta ca ceea ce noi va prescriem dumneavoastra corespunde ca substanta activa si are concentratia scrisa pe eticheta. Daca nu corespunde, evident, medicul este de vina in totalitate fiindca nu avem un organism care sa normeze, ci zece institutii care paseaza una alteia responsabilitatea pana la plictisul sau decesul reclamantului. Suna dur, dar traim zi de zi in aceasta situatie.
Ni s-ar fi parut normal ca, la cea mai mica suspiciune, loturile de substante dezinfectante sa fie oprite de la folosire pana la clarificarea conformitatii, chiar si prin analiza efectuata intr-un laborator neacreditat, fiindca la urma urmei, vorbim despre substante a caror masluire pune viata oamenilor in pericol, in mod direct. Putem accepta ca statul roman sa nu poata asigura cea mai scumpa terapie pentru melanomul malign, sa spunem, dar nu e de acceptat sa nu asigure asepsia si antisepsia manevrelor chirurgicale, o descoperire care apartine secolului al XIX-lea.
Sa nu fim naivi! Din Sanatate se produc multi bani. Nu numai in Romania, ci peste tot in lume. Statul in niciun caz nu poate, si nici nu trebuie, sa mimeze naivitatea. Nu este de acceptat ca statul sa se bazeze pe buna credinta a unei firme private, mai ales a unei firme care detine, dupa cum se vede, monopolul unui sector. Nici noi nu putem sa credem in naivitate, ci doar in rea-vointa si in deliberare, care nu sunt de acceptat. Dupa cum se vede, coruptia ucide! Si nu doar in Colectiv, ci zi de zi.