CORONAVIRUS | Prof. Dr. Alexandru Rafila, despre medicamentul Remdesivir, împotriva COVID-19: ”În toamnă ar putea să fie deja autorizat și fabricat”

CORONAVIRUS | Prof. Dr. Alexandru Rafila, despre medicamentul Remdesivir, împotriva COVID-19: ”În toamnă ar putea să fie deja autorizat și fabricat”

Președintele Societății Române de Microbiologie, Prof. Dr. Alexandru Rafila, și-a exprimat părerea legată de medicamentul Remdesivir, testat în SUA pe pacienții cu coronavirus.

Medicamentul experimental, dezvoltat de compania americană Gilead Sciences, s-a dovedit a fi eficient pentru peste două treimi dintre o serie de pacienți grav bolnavi, infectați cu coronavirus.

Mai exact, condiția a 61 de pacienți testați la începutul lunii aprilie a început să se îmbunătățească vizibil după tratamentul cu Remdesivir, conform unei analize efectuate de New England Journal of Medicine.

Până în prezent, peste 100 de pacienți din diverse țări ale lumii, ce prezentau forme severe de COVID-19, și care au fost tratați cu Remdesivir, s-au vindecat.

„Medicamentul Remdesivir este un antiviral care a fost dezvoltat inițial pentru infecția cu virusul Ebola. El nu prea s-a dovedit eficace în infecția cu virusul Ebola, însă se pare că e foarte eficace în infecția cu noul coronavirus. Durata tratamentului a fost scurtă. Se testează două scheme terapeutice, una de cinci zile, alta de zece zile, pentru a se vedea care e schema optima”, a declarat Alexandru Rafila într-un interviu acordat Antena 3.

Medicamentul ar putea să fie produs din toamnă

„E primul medicament care sperăm să fie aprobat ca medicament al cauzei, al infecției. În paralel se testează și alte antivirale, unele dintre ele provin din Japonia, China. Cred că la toate aceste tratamente antivirale ar trebui să avem un răspuns începând din toamnă. Atunci cred că Remdesivirul ar putea să fie deja autorizat și să fie fabricat”, a mai spus Președintele Societății Române de Microbiologie.

Relaxarea restricțiilor de securitate, după jumătatea lunii mai

Alexandru Rafila este de părere că data de 15 mai este una „rezonabilă” pentru o relaxare a restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, data la care li se va permite copiilor „să iasă din casă, să se joace și să alerge, dar care ar putea să încurajeze și persoanele vârstnice să facă mișcare în cursul serii, când circulația este redusă”.

Aceeași dată a fost menționată și de către autorități, ca fiind momentul în care ar trebui să expire și valabilitatea stării de urgență de pe întreg teritoriul României.

Marți, președintele României, Klaus Iohannis, a emis un decret pentru prelungirea situației de urgență instituită la nivel național, atrăgând din nou atenția că nu este momentul pentru relaxarea restricțiilor de carantină, urmând modelul altor țări.

„Dragi români, pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricțiilor în perioada următoare, ar duce la o creștere vertiginoasă de noi cazuri de infectare, suprapopularea spitalelor și o presiune uriașă pe sistemul nostru sanitar.Stați acasă pentru a nu ajunge pe un pat de spital”, a fost mesajul șefului statului.

Medicul Alexandru Rafila, care este și membru al comitetului executiv al Organizației Mondiale a Sănătății, mai este de părere că mai devreme de jumătatea anului viitor nu vom putea reveni la viața normală de dinainte de pandemia de coronavirus, temându-se totodată că noi cazuri de coronavirus ar putea apărea la șapte- zece zile după Paște.

Astfel, acesta este de părere că oamenii ar trebui să se obișnuiască cu distanțarea socială, cu purtatul mânușilor și a măștilor chirurgicale, lucru întărit și de Raed Arafat.

Până în prezent,la nivel național, au fost confirmate 8.936 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (190 de noi cazuri doar în 24 de ore). 261 dintre pacienții testați pozitiv cu SARS-CoV-2 sunt internați la terapie intensivă, iar451 de românii contaminați au decedat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie