Alexandru Rafila: O treime dintre paturile de la Institutul „Matei Balş” nu sunt funcţionale, la şapte luni de la incendiu
Alexandru Rafila a vorbit vineri seară stare în care se află pavilionul de la Institutul Naţional „Matei Balş”, la 7 luni de la incendiu.
Medicul afirmă că o treime dintre paturile din pavilioanul afectat de flăcări nu sunt încă funcționale, deşi ancheta și ridicarea de probe de la fața locului s-au încheiat de mai bine de două luni.
Se pot pune senzori de oxigen ş.a.m.d., nişte guri de fum, dar lucrurile astea se pot face rapid încât dacă vom avea acest val patru consistent – el este, dar să vedem cât de mare va fi – să avem capacitate de spitalizare şi, ceea ce este mai important, de profesionişti înalt calificaţi care cred că au dus greul, alături de alţi colegi din toată ţara, au dus greul acestei pandemii încă din primele zile”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit news.ro.