Alexandru Rafila, noi critici dure la adresa lui Raed Arafat: „A slăbit capacitatea de intervenție a ambulanței”

Alexandru Rafila, noi critici dure la adresa lui Raed Arafat: A slăbit capacitatea de intervenție a ambulanței
Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a lansat miercuri seara noi critici la adresa șeful DSU, Raed Arafat, căruia i-a reproșat faptul că nu are capacitatea de a colabora și faptul că a slăbit capacitatea de intervenție a serviciului de ambulanță.

Alexandru Rafila, noi critici dure la adresa lui Raed Arafat

Întrebat într-un interviu pentru Antena 3 dacă Raed Arafat a slăbit serviciile de ambulanță, Alexandru Rafila a spus: „Serviciile de ambulanță, prin neachiziționarea de ambulanțe, care e atributul exclusiv dat de lege Departamentului pentru Situații de Urgență să achiziționeze ambulanțele, dar și printr-o politică de resurse umane care nu a ținut cont de nevoile sistemului de sănătate, cred că nu poate să fie numită decât o politică care a dus la slăbirea capacității de intervenție a ambulanței”.

Rafila a mai spus că Arafat colaborează într-un singur fel “în care redevine comandantul acțiunii, așa cum a fost și în pandemie”:

„Eu am o relație… îl respect pe dl. dr. Arafat pentru capacitatea lui organizatorică și capacitatea de muncă, însă nu apreciez în niciun fel această incapacitate de a colabora. Dânsul colaborează într-un singur fel în care redevine comandantul acțiunii, așa cum a fost și în pandemie. Mie nu-mi plac chestiunile care pun, totuși, sub semnul întrebării competențele și capacitatea operativă a Ministerului Sănătății”, a spus Alexandru Rafila.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`