Alexandru Rafila: În martie am putea renunța la certificatul digital. Ultimele restricții care se vor ridica vor fi legate de utilizarea măștii în interior

Publicat: 11 02. 2022, 07:14
Foto: Guvernul româniei / Facebook

Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, a declarat că în câteva săptămâni am putea reveni la o incidență COVID de 1 și multe dintre restricții să fie eliminate. Starea de alertă ar putea fi și ea ridicată. Obligativitatea privind purtarea măștii de protecție în interior va fi, însă, una dintre ultimele măsuri la care autoritățile vor renunța.

Rafila, despre evoluția valului 5 COVID – Omicron

„Opinia mea este că și scăderea aceasta va fi cel puțin la fel de rapidă ca și creșterea. Creșterea a fost timp de circa 5-6 săptămâni, începând cu sfârșitul anului 2021 – începutul anului 2022, și probabil că într-un interval de timp similar sau puțin mai scurt vom ajunge la valorile înregistrate la jumătatea lunii decembrie. Cred că mai degrabă în luna martie o să ajungem – un interval de patru săptămâni socotit de-acum, de la data de 10 februarie. (…)

Știți că am discutat de mai multe ori apropo de data de 10 februarie, în apropierea acestei date s-a produs, practic, inversarea tendinței. Probabil că trei-patru săptămâni de acum încolo vom asista la o scădere rapidă. Să sperăm că rămâne așa”, a declarat Alexandru Rafila, pentru Digi24.

Ministrul a precizat că unul din opt pacienți la Terapie Intensivă e infectat cu tulpina Delta, ceea ce arată că varianta Omicro ne dominantă.

Rafila a mai afirmat că nu este exclusă apariția de noi variante de coronavirus, ce pot afecta anumite comunități sau grupuri vulnerabile. Pirn urmare, măsurile de prevenție trebuie respectate în continuare și trebuie să ne vaccinăm.

Alexandru Rafila, despre ridicarea restricțiilor anti-COVID-19

„În următoarele 3-4 săptămâni vom ajunge la un număr de cazuri similar cu cel de la mijlocul lunii decembrie, deci la o incidență apropiată de 1, și atunci sigur că putem discuta despre o reevaluare a măsurilor de sănătate publică și chiar la renunțarea la anumite restricții, cum ar fi acest document, certificatul digital”, a continuat Alexandru Rafila.

Acesta a punctat că restricțiile trebuie ridicate gradual: „Ultimele restricții care se vor ridica, dacă pot fi considerate așa, vor fi legate de utilizarea măștii în interior. În rest, probabil că vom putea reveni la normal și sper să putem să renunțăm și la starea de alertă, care deja se prelungește de aproape doi ani în România. Ne putem gândi că vom putea scăpa de mască chiar și în interior, dar lucrurile trebuie făcute gradual”.