Alexandru Rafila: Fiul meu a fost testat pozitiv chiar în ziua în care am spus că o să-l vaccinez anti-COVID (VIDEO)
Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, a declarat, sâmbătă, că fiul său a fost testat pozitiv cu coronavirus și că va fi vaccinat anti-COVID-19 după această perioadă.
Întrebat, într-o conferință, dacă și-a vaccinat copilul, Rafila a răspuns: „Am spus de săptămâna trecut că vreau să-l vaccinez, el chiar mă întreabă când să-l vaccinez. Exact în ziua când am făcut această declaraţie a fost testat pozitiv. E încă în izolare până luni. Ulterior, o să fac acest lucru, evident”.
Rafila: Sunt deja câteva mii de copii care s-au vaccinat
Ministrul Sănătății a mai spus că s-au vaccinat anticoronavirus câteva mii de copii între 5 și 11 ani, în cele câteva zile de la dechiderea campaniei de imunizare la această grupă de vârstă.
„În ceea ce privește vaccinarea pentru copiii cu vârsta între 5 și 11 ani, deja sunt câteva mii se minori în toată țara vaccinați, aici s-au vaccinat cred că în jur de 200 de copii sau chiar peste 200 de copii, deci e clar că lucrurile sunt favorabile”, a declarat Rafila.
Ministrul a pus accentul pe empatie în vaccinarea celor mici: „Teama cea mai mare, atunci când ne vaccinăm, în cazul copiilor, e teama de ac, tocmai de aceea e bine să existe o bună organizare și empatie atunci când facem acest lucru”.
Ce spune Rafila despre valul 5 COVID
În aceeași conferință, ministrul social-democrat a mai afirmat că vom ajunge și la peste 40.000 de infectări cu coronavirus pe zi. Pe de altă parte, în opinia sa, acesta pare a fi ultimul val important al pandemiei.
„Deocamdată ne aflăm în perioada de creştere, care va mai dura cel puţin zece zile, după părerea mea, şi cu siguranţă vom depăşi 40.000 de cazuri săptămâna viitoare. (…)
Important este să trecem de acest val care cred eu că fi ultimul val din punct de vedere al afectării sănătății publice”, a susținut Alexandru Rafila.