Alexandru Rafila, despre inițiativa lui Victor Costache privind testarea tuturor bucureștenilor: “Nu o văd posibilă tehnic”
Alexandru Rafila, președintele Societății de Microbiologie a criticat inițiativa fostului ministru al Sănătății, Victor Costache, privind testarea tuturor bucureștenilor pentru CCOVID-19.
”Din punct de vedere tehnic nu văd posibilă o astfel de testare şi nici utilitatea nu este foarte clară pentru că la mulţi oameni testarea este negativă, să spunem, iar peste 2-3 zile se îmbolnăvesc”, a declarat joi la TVR Alexandru Rafila.
De asemenea, el a precizat că a aflat din presă despre această inițiativă.
”Deci cel mult putem avea o radiografie în momentul testării, dar nu o imagine de ansamblu… Eu nu cunosc acest proiect, am aflat din presă. Din punct de vedere logistic, mi se pare greu de crezut că poate fi făcut în scurt timp”, a mai spus Rafila.
Costache a declarat miercuri pentru Știrile ProTV, că întreaga populație a Bucureștilor va fi testată pentru coronavirus, echipe medicale urmând să meargă din ușă în ușă pentru a-i testa pe locuitorii Capitalei.
”Am avizat un parteneriat și un program care va demara rapid. Vrem să se testeze toată populația Bucureștiului printr-o serie de echipe care vor merge door to door, după modelul Coreei de Sud. Este foarte important să facem milioane de teste. Până la sfârșitul săptămânii, vom avea încă 200.000 de teste. Am pornit cu un singur centru de testare în ianuarie și acum avem cel puțin 20 și vrem să avem 1-2 la nivel județean”, a declarat ministrul Sănătății, Victor Costache.