Alexandru Rafila, despre calcularea incidenței: „Trebuie să folosești întotdeauna aceeași bază de date când faci o raportare, nu să o modifici de la o zi la alta” (VIDEO)

Alexandru Rafila, despre calcularea incidenței: „Trebuie să folosești întotdeauna aceeași bază de date când faci o raportare, nu să o modifici de la o zi la alta” (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Călin

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății a încercat să facă lumină în așa zisa încurcătură privind calculul incidenței. Profesorul explică faptul că până acum s-a făcut calculul pe populația rezidență, nu pe cea care domiciliul într-o localitate.

Totodată, profesorul Alexandru Rafila explică faptul că acesta este modul în care acționează și Centrul European pentru Combaterea Bolilor. „Institutul Național de Sănătate Publică a folosit niște date care se referă la populația rezidentă în București, date care sunt aceleași decând se face măsurătoarea de către Institut. Să nu ne închipuim că se foloseau alte date în fiecare zi. Aceleași date au fost folosită în mod curent și rezultatul pe care l-au comunicat colegii de la INSP erau în concordanță cu ceea ce s-a comunicat în mod evident și în perioada anterioară”, a precizat Președintele Societății Românde de Microbiologie.

Mai mult decât atât, el este de părere că regulile s-au schimbat peste noapte la noi, deși la nivel european calculul se face tot pe populația rezidentă.

Trebuie să folosești întotdeauna aceeași bază de date când faci o raportare, nu să o modifici de la o zi la alta. Mai mult, și Centrul European al Bolilor, când raportează incidența cumulată pentru 14 zile, folosește tot populația rezidență, într-o anumită țară. Noi de exemplu, nu mai suntem 22,5 milioane de locuitori în România, ci conform Eurostat suntem 19,4 milioane de locuitori”, a detaliat Alexandru Rafila.

Pe de altă parte, secretarul de stat Raed Arafat, susține că nu există nicio concordanță, ci că așa se fac calculele în România. „Nu este o neconcordanță, ci mai repede la ce număr ne referim, noi am stabilit că ne referim la ce număr este mai aproape de realitate, numărul de 2. 196.000 la acest moment, care include oamenii din București, dar și persoanele care au viză de flotant”, a precizat el.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`