Alexandru Rafila crede că ”fenomenul plicului” în spitalele românești s-a redus: „Avem sesizări negative, undeva în jur de 2% din totalul cazurilor” / Ce a spus ministrul despre coplată

Alexandru Rafila crede că ”fenomenul plicului” în spitalele românești s-a redus: „Avem sesizări negative, undeva în jur de 2% din totalul cazurilor” / Ce a spus ministrul despre coplată
Foto: Inquam Photos / George Călin

Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, susține că ”fenomenul plicului” în spitalele românești s-a redus. El a mai spus că instituția pe care o conduce are toleranță zero față de astfel de comportamente.

Rafila, despre plicul dat în spitale

„Cred că s-a redus acest fenomen, avem semnale, dar ne uităm şi noi la sesizările care se fac către Ministerul Sănătăţii după internări, în general avem sesizări negative, undeva în jur de 2 % din totalul cazurilor, deci nu e foarte mult, 2%.

Noi avem toleranţă zero faţă de acest tip de comportament şi aici de asemenea trebuie să avem o abordare dublă. Pe de o parte în ceea ce priveşte personalul medical care în momentul de faţă este retribuit, cred eu corespunzător şi care ştiţi bine, au fost ani de zile când medicii, asistenţii medicali erau foarte, foarte prost retribuiţi”, a declarat Alexandru Rafila la TVR Info, potrivit News.ro.

Ce a spus Rafila despre coplata în spitale

Ministrul a vorbit și despre proiectul privind coplata. El a spus că acest proiect va fi implementat „în 1- 2 spitale peste 3 ani”, iar dacă măsura nu e dorită nu se va aplica deloc. Rafila a mai afirmat că cei care au prezentat informația au făcut-o cu rea credință.

„Rămâne în pilot în 1- 2 spitale peste 3 ani. Informaţia care a fost difuzată în spaţiul public a fost speculată, dar şi utilizată din punct de vedere politic într-un mod incorect aş spune şi cred că orice lucru trebuie pilotat, încercat, nu e niciun fel de problemă. E o propunere făcută de consultanţii acestei strategii. Dacă nu se doreşte, nu trebuie neapărat să se aplice. Dar să spui că este o co-plată impusă când se discută despre un pilot în 2 spitale care se va desfăşura peste 3 ani este în mod evident o dovadă de rea credinţă sau de lipsă de înţelegere, care pe care n-aş vrea să o comentez”, a susținut ministrul PSD al Sănătății.

Amintim că, la începutul acestei luni, G4Media nota că, potrivit proiectului strategiei naționale de sănătate pentru perioada 2023-2030, o nouă taxă, numită coplată, ar urma să fie plătită de pacienții care au deja asigurări de sănătate și care vor să primească servicii medicale de la un anumit medic. G4Media preciza că, la început, taxa va fi introdusă numai în anumite regiuni ale țării, în cadrul unui proiect-pilot.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:48 - Cum arată programul prezidențial al lui Nicolae Ciucă: „Este expresia unei noi viziuni de dreapta pentru România viitorului” (VIDEO)
20:45 - Riscurile la care ne expunem atunci când aruncăm medicamente expirate la gunoi. Un spital din Timișoara a găsit o soluție
20:43 - Nicolae Ciucă, la lansarea programului său electoral: „În România pe care o vom construi împreună, legea va fi mai presus de orice interes. Procesele nu mai trebuie să dureze ani de zile”
20:36 - 12 maşini incendiate şi doi oameni înjungiaţi în Lisabona, după ce oamenii au ieșit să protesteze din cauza unui caz de brutalitate a poliției
20:32 - Nicolae Ciucă: “Aceasta este miza programului meu / Voi fi un președinte care muncește, aproape de oameni și comunități. Voi fi prezent în viața orașelor și comunelor, inclusiv a sectoarelor” (VIDEO)
20:23 - Indignare, după ce Joe Biden a spus că Donald Trump ar trebui închis. Președintele SUA și-a corectat apoi declarația
20:20 - Ministrul Bogdan Ivan (PSD): Săracul domn Ciucă… Ultimele sale declarații parcă sunt din categoria emisiunii „Copiii spun lucruri trăsnite” (VIDEO)
20:18 - Ce gest deplasat a făcut Alina Ceușan într-o sală de teatru. Celebra influenceriță, criticată dur. Oana Pellea: „O rușine”
20:10 - O româncă a obținut zeci de mii de euro, după ce și-a păcălit iubitul italian să-și vândă casa. Ce a decis femeia să facă cu banii
19:54 - Ce a făcut Smaranda, fiica lui Codin Maticiuc, la nunta lui Theo Rose, în momentul în care s-a plictisit. Actorul s-a amuzat copios