Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a anunțat că România va primi noua formulă de vaccin împotriva Covid-19 în luna octombrie, notează Antena 3.
Cea de-a patra doză, noua formulă, care va fi accesibilă din toamna acestui an, va fi destinată noilor tulpini, iar Rafila susține că va fi recomandată în contextul în care actuala variantă nu ajută la oprirea răspândirii.
„Doza 4, din punctul meu de vedere este utilă, dar cu un vaccin care să fie adaptat tulpinilor circulante, pentru că vedem că în momentul de faţă vaccinul în formula iniţială nu mai opreşte în niciun fel transmiterea. Deopotrivă, persoanele vaccinate sau nevaccinate s-au infectat. E adevărat că unele dintre persoanele vaccinate cu trei doze au făcut forme ceva mai uşoare şi din cauza asta, recomandarea pentru doza 4, sau eventual pentru doza a 3-a, dacă sunt persoane care doresc să şi-o facă, să administreze vaccinul cu formula nouă.
Promisiunile pentru vaccinul cu formula nouă este probabil sfârşitul lunii octombrie, când va fi disponibil. Noi am cerut furnizarea formulei celei mai avansate pentru această tulpină, BA4 şi BA5, pentru că mai există şi o formulă intermediară, BA2, care are o anumită eficienţă, dar nu similară cu BA4 şi BA5.
Eu am un punct foarte clar în momentul de faţă, dar şi colegii de la Institutul de Sănătate Publică. Nu restricţiilor. Da organizării şi furnizării de servicii medicale, testare, evaluare şi diagnostic, tratamentul ambulatoriu este esenţial.
Concluzia pe care am tras-o în urma acestei pandemii este că centrele acestea ambulatorii care au fost deschise permanent şi care au absorbit un număr mare de pacienţi, sunt extrem de utile şi asta ne arată că serviciile medicale ambulatorii sunt răspunsul la nevoile populaţiei”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit sursei menționate anterior.