Actorul de comedie, Alexandru Arșinel, a oferit mai multe declarații la exact dpuă săptămâni de la cea mai recentă internare a sa. Acesta a dezvăluit că starea lui de sănătate este critică.
„Mă simt prost! Nu știu ce tratamente exact iau, ce fac, dar ca stare fizică mă simt prost!”
„Nu sunt doctor, nu realizez dacă mă simt mai bine sau nu, conform consultațiilor. Dar știu că atunci când mă scol, mă clatin.”
„Trebuie să mă concentrez să nu mă prăbușesc sau ca să pot ajunge la locul pe care mi-l fixez că trebuie să îl cuceresc. Chiar dacă e vorba de un scaun”, a declarat acesta pentru Fanatik.
Actorul a dezvălui că din cauza stării critice în care se află, a fost nevoit, pentru prima oară în toată cariera lui, să anuleze un spectacol.
„S-a întâmplat, pentru prima oară în viața mea, spre bucuria unora să nu ajung la un spectacol. Niciodată nu am ratat un spectacol! E prima oară! ”
„Nu a fost nicio plăcere pentru mine. În viața mea am jucat pe scena acestui teatru sute de spectacole, am avut sute de turnee în străinătate, nu am lipsit niciodată”, a cobtinuat Alexandru Arșinel.
Acesta a dezvăluit că nu a fost nevoit să rateze vreun spectacol nici măcar după controversatul transplant renal.
„De la operația de transplant m-au adus acasă. Am ajuns apoi (n.r. la teatru) pe canapea, iar de acolo iscăleam ca director, iar tot de acolo coboram la scenă, ca actor. ”
„Adică nu am suportat ideea să îmi reproșeze cineva că nu am jucat. ”
„Efectiv, în ziua aceea în care aveam spectacol am repetat, greu, apoi dus pe brațe am ajuns acasă, și bine-înțeles, dar tot am vrut să joc. Nu am putut”, a mai relatat Arșinel, conform sursei citate.
Actorul refuzase internarea după ce a fost dus de urgență la spital, la începutul acestei luni.
Alexandru Arșinel a decis atunci să plece acasă cu fiul lui, în ciuda avertismentelor medicilor care i-au sugerat atunci să se interneze, deoarece analizele acestuia nu ieșisera foarte bine.
Cu toate acestea, actorul a cedat presiunilor și s-a internat în cele din urmă. El a fost inițial transportat cu ambulanța după ce i se făcuse rău.
La începutul lunii decembrie Arșinel suferise o intervenție chirurgicală la inimă, după ce în noiembrie i se montase un stent.