După moartea Stelei Popescu, o altă veste TERIBILĂ zguduie lumea artistică: Din păcate este vorba de îndrăgitul Alexandru Arșinel…

Publicat: 19 06. 2018, 09:09
Foto: captură Antena 3

Actorul Alexandru Arșinel a avut în ultimii ani mai multe probleme de sănătate.
Mai mult, el a fost devastat de moartea colegei sale de scenă, îndrăgita actriță Stela Popescu. Din nefericire, nenorocirile nu s-au oprit aici: soția lui a fost imobilizată la pat din cauza unui accident suferit în urmă cu doi ani, iar aceste suferințe i-au agravat actorului starea de sănătate.

Din aceste motive, el a fost nevoit să-și schimbe obiceiurile și să ducă o altă viață, renunţând, în primul rând, la vacanțe. Actorul nu a mai putut ajunge nici măcar în Grecia, acolo unde copiii lui și-au cumpărat o casă de vacanță.

„Îmi place enorm Grecia, copiii mei au o casă acolo. E o țară superbă, pe sufletul nostru și ca tradiție, și ca muzică, mâncare și peisaje. În Grecia, ultima oară am fost acum trei ani. Am dat o fugă până la Salonic, la copiii mei. În ultimii trei ani, am avut mai multe probleme, nu am mai avut timp să zburd”, a declarat, pentru libertatea.ro, Alexandru Arşinel.