Alexandria: 13 pasageri au fost transportați la spital în urma unui grav accident rutier

Alexandria: 13 pasageri au fost transportați la spital în urma unui grav accident rutier
Sursa Foto: ImpactNews24/Facebook

Un microbuz plin cu pasageri a fost implicat într-un accident rutier cu un camion, într-o intersecție din municipiul Alexandria, duminică dimineață. În urma impactului, microbuzul, în care se aflau 15 persoane s-a răsturnat, iar 13 dintre victime au fost transportate la spital. Potrivit ISU Teleorman, victimele au vârste cuprinse între 25 şi 65 de ani și au fost transportate la UPU Alexandria. Niciuna dintre victime nu a fost grav rănită în urma accidentului rutier.

La fața locului au ajuns rapid 6 ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, un echipaj SMURD, o autospecială de transport persoane și victime multiple, o mașină de stingere și o autospecială de descarcerare.

„Nicio persoană nu a fost încarcerată. Noi am mobilizat la fața locului importante forțe și mijloace de intervenție pentru a gestiona optim această misiune. La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că microbuzul era răsturnat, însă toate persoanele erau ieşite, acuzând leziuni uşoare. Toate persoanele se deplasau, nu a fost nevoie să fie luate cu ajutorul tărgilor sau cu alte echipamente medicale. Transportul a fost realizat rapid către spital. În eveniment au fost implicate 16 persoane, dintre care 15 din microbuz şi una din autocamionetă”,  a transmis locotenentul Gelu Dragomir, ISU Teleorman.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

Accident rutier pe DN1. Un autocar cu copii a lovit un taur

Un accident rutier a avut loc și pe DN1! Un autocar cu 49 de pasageri, dintre care 43 de copii a lovit un taur care intrase pe șosea. O persoană a fost rănită, iar animalul a decedat.

Accidentul s-a produs în zona localităţii prahovene Potigrafu. Un taur nesupravegheat a ajuns pe șosea unde a fost lovit de un autocar în care se aflau 5 adulți și 43 de copii.

În momentul impactului, animalul a fost proiectat pe a doua bandă, unde a fost izbit de un alt autoturism. Din păcate, taurul a murit pe loc. Cele două mașini, la volanul cărora se aflau doi șoferi de 20 respectiv 35 de ani, au fost grav avariate. La fața locului, a ajuns un echipaj medical care a constatat că una dintre persoanele implicate în accident a suferit răni ușoare și a fost evaluată medical.

Potrivit ISU Prahova, la fața locului au intervenit mai multe autospeciale, dar și un microbuz din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri pentru preluarea copiilor. Persoanele din autocar au fost mutate în alt mijloc de transport pentru a-și continua drumul. Circulația a fost îngreunată pe sensul către București.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`