Alertă pe litoralul românesc. Culegerea midiilor și rapanelor, interzisă după ce au fost găsite alge toxice

Alertă pe litoralul românesc. Culegerea midiilor și rapanelor, interzisă după ce au fost găsite alge toxice
Sursa foto: Arhivă personală

Alertă pe litoralul românesc, după ce alge toxice au fost descoperite în Marea Neagră. Culegerea și comercializarea midiilor și rapanelor din anumite zone a fost interzisă de autorități, scrie Digi 24.

Alge toxice, descoperite în Marea Neagră. Alertă pe litoralul românesc

Autoritățile au luat o serie de măsuri pentru protejarea sănătății publice, după ce au fost descoperite alge toxice în Marea Neagră. Din cauza acestora, apa are un risc ridicat de toxicitate, potrivit specialiștilor Direcției Sanitar Veterinare din Constanța, care au preluat probe din diferite zone de pe litoralul românesc.

Zonele trei și patru, adică porțiunea dintre Mangalia și Năvodari, au fost închise de autorități. Culegerea midiilor și rapanelor din zonele menționate anterior este interzisă până la obținerea rezultatelor suplimentare.

Pentru prevenirea riscurilor de contaminare, comercializarea fructelor de mare recoltate în perioada 23 mai – 3 iunie a fost interzisă.

Singura zonă de unde se pot culege scoici este zona 2, adică porțiunea dintre Midia și Tulcea.

O plajă este în pericol de surpare, pe litoral

O plajă din stațiunea Mamaia este în pericol de surpare, din cauza lărgirii acesteia. Fenomenul a apărut în urma valurilor foarte mari care au lovit țărmul pe perioada iernii.

Salvamarii le recomandă turiștilor să nu se avânte în larg și să fie atenție pe unde merg, întrucât, pe alocuri, porțiunile de nisip turnat ar putea ceda oricând sub greutate.

Specialiștii menționează, însă, că lucrurile vor reveni la normal atunci când dunele de nisip vor începe să se așeze.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:01 - Diaspora a ajuns la 800.000 de voturi, aproape de milionul atins în turul 2 din 2019
21:51 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după numărarea a peste 23% din voturi: Marcel Ciolacu și surpriza scrutinului, independentul Călin Georgescu, ocupă primele două locuri
21:40 - Mircea Geoană: „Sunt momente extrem de complicate, mă rog la Dumnezeu ca să ne țină în siguranță”
21:31 - Nicolae Ciucă (PNL), declarații după ce, potrivit exit-poll-urilor, a ratat finala prezidențială: „După ce aflăm rezultate finale vom lua decizii” (VIDEO)
21:25 - George Simion crede că rezultatele exit-pollurilor sunt o manipulare: „Vom câștiga la numărătoarea corectă a voturilor”
21:15 - Lasconi (USR): Votul de azi e o moțiune de cenzură la adresa PSD-PNL. Săptămâna viitoare voi vorbi cu partidele de dreapta pentru a pregăti de o majoritate parlamentară. Dragi români, vă rog nu mă lăsați singură! (VIDEO)
21:11 - Marcel Ciolacu, declarații despre Călin Georgescu: „Partenerii de coaliţie n-au înţeles că la acest lucru duce o astfel de campanie”
20:59 - Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu și Elena Lasconi intră în turul 2. Ce procente au obținut candidații
20:49 - Date exit-poll de la ora 20.00: Bătălie extrem de strânsă pentru finala prezidențială. Surpriza colosală vine de la un independent
20:39 - Băsescu, ironii și hohote de râs în online, înaintea afișării rezultatelor exit-poll la prezidențiale: „Ghinion!!!!”