Alertă pe Dunăre: Echipaje de scafandri caută un bărbat dispărut la Hârşova

Alertă pe Dunăre: Echipaje de scafandri caută un bărbat dispărut la Hârşova

Mai multe echipaje de scafandri au reluat, marţi, căutarea unui bărbat care ar fi dispărut luni seara în Dunăre, la Hârşova, în zona şantierului naval, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”.

„La Hârşova sunt echipajele formate din 12 scafandri, cu patru autospeciale, precum şi şase pompieri de la staţia Hârşova, cu echipajul medical de prim răspuns SMURD B”, potrivit ISU.

Marţi seara, autorităţile au fost alertate prin numărul unic de urgenţă 112 despre dispariţia în apele Dunării a unui bărbat de 43 de ani, după ce acesta ar fi intrat în apă şi nu ar mai fi ieşit la mal.

La faţa locului s-au deplasat echipaje de intervenţie de la Staţia de pompieri Hârşova, la căutări participând opt scafandri, dar şi două ambarcaţiuni, una dintre ele a Gărzii de Coastă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`