Luna iulie începe cu vreme rece în aproape toată România, cu maxime cuprinse între 17 grade în nord şi în depresiuni şi 26 de grade Celsius in regiunile sudice.
Temperaturile vor creşte uşor de la o zi de la alta! Valori de 29-30 de grade Celsius în sud şi sud-vest vor fi înregistrate spre mijlocul săptămânii, scrie digi24.ro.
Aversele, posibil însoţite de fenomene electrice vor apărea din loc în loc, adierile vântului vor ieşii uneori în evidenţă, iar pe crestele Carpaţilor meridionali vor posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare.
Turiștii care au luat cu asalt malul mării, trebuie să se aștepte în a doua jumătate a weekendului, la câteva reprize de ploaie și la valori termice care nu vor depăși 24 de grade.
Temperaturile vor mai ajunge ajunge la 26-27 de grade Celsius abia spre mijlocul săptămânii viitoare, însă miercuri vor creşte din nou şansele pentru ploi de scurtă durată.