FENOMEN meteo neobișnuit! DISPARE anotimpul TOAMNA în România! Specialiștii au dat alarma

Publicat: 09 09. 2018, 13:50

Vremea va fi călduroasă în următoarea decadă a lunii septembrie în cea mai mare parte a ţării, păstrând caracteristicile sfârşitului de vară.

În următoarea săptămână, temperatura aerului va avea valori în general mai ridicate decât normalul climatologic al săptămânii în cea mai mare parte a ţării, posibil cu abateri mai mari în jumătatea de vest, anunță Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), potrivit agerpres.

Precipitaţiile vor fi în general, în perioada menţionată, apropiate de normele climatologice ale intervalului, exceptând jumătatea de vest a ţării, unde tendinţa va fi deficitară, dar şi regiunile sud-estice, unde acestea pot fi excedentare.

Conform prognozei ANM emise pentru perioada 10 septembrie – 8 octombrie, în săptămâna 17 – 24 septembrie, temperatura aerului va avea valori în general apropiate de normalul climatologic al săptămânii, posibil uşor mai ridicate decât acestea, local în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale.