Alertă meteo: Cod galben de averse torențiale și vijelii în mai multe județe. Patru sunt vizate de un cod portocaliu

Alertă meteo: Cod galben de averse torențiale și vijelii în mai multe județe. Patru sunt vizate de un cod portocaliu
Foto: Pixabay

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două coduri galbene și unul portocaliu de vreme rea, valabile pentru perioada imediat următoare. De azi, 24 august, până miercuri, la ora 10.00, în mai multe regiuni ale țării vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Avertizări cod galben și portocaliu de vreme rea, marți și miercuri dimineață

Un prim cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități de apă însemnate a fost emis pentru intervalul 24 august, ora 12:00 – 25 august, ora 10:00. Astfel, în Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local în Banat, Maramureș și la munte vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 25…40 l/mp.

Pentru intervalul 24 august, ora 14:00 – 24 august, ora 22:00 este valabil un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. în jumătatea nordică a Moldovei vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 60…80 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși izolat 50…60 l/mp. Meteorologii precizează că astfel de fenomene se vor semnala și în Transilvania, dar pe arii restrânse.

ANM a mai emis un cod galben de cantități de apă însemnate și instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil în perioada 25 august, ora 10:00 – 26 august, ora 10:00. În Transilvania, Moldova și local în Banat, Oltenia, Muntenia și la munte, vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 25…40 l/mp.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`