ALERTĂ MEDICALĂ! O infecție misterioasă face RAVAGII: Vezi dacă ești și tu în PERICOL

ALERTĂ MEDICALĂ! O infecție misterioasă face RAVAGII: Vezi dacă ești și tu în PERICOL

O infecție misterioasă și foarte periculoasă își face apariția tot mai frecvent, pe toate continentele. Este vorba de o ciupercă rezistentă la multe din tratamentele antifungice, dat fiindcă și-a construit medicamente de apărare împotriva medicamentelor obișnuite, relatează Libertatea.

Descoperirea a fost făcută anul trecut, în luna mai, atunci când un bărbat în vârstă a fost internat pentru o intervenție de chirurgie abdominală la Spitalul Mount Sinai din Statele Unite. O analiză de sânge arăta că este infectat cu un microb nou descoperit, pe cât de misterios, pe-atât de letal, scrie The New York Times.

Cel mai recent, Candida auris a ajuns în New York și Ilinois, iar Centrul american pentru prevenția și controlul bolilor – CDC – a adăugat-o pe lista germenilor considerați „amenințări urgente”. Pacientul vârstnic de la Mount Sinai a murit după 90 de zile petrecute în spital, dar Candida auris n-a murit odată cu el.

Analizele efectuate ulterior de personalul medical arătau că microbul pătrunsese peste tot în salon; patul, pereții, ușile, draperiile, telefoanele, erau toate compromise, astfel că spitalul a avut nevoie de echipamente speciale de curățenie și chiar a trebuit să înlocuiască parțial tavanul și podeaua pentru a eradica microbul, scrie The New York Times.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră