ALERTĂ la Arad: Trei recipiente cu URANIU au fost FURATE (VIDEO)
Autorităţile din Arad sunt în alertă, după ce trei recipiente care conţin uraniu sărăcit au fost furate din depozitul unui combinat chimic închis definitiv, informează B1 TV. Potrivit presei locale, hoţii ar fi furat capsulele cu uraniu, de câte 13 kilograme fiecare, şi le-au dus la fier vechi. Însă după ce au descoperit ce conţin, le-au aruncat în râul Mureş. Pe malul apei, autorităţile au găsit doar un recipient. Deşi hoţii au fost prinşi, celelate două sunt de negăsit.
Nu se ştie cu exactitate când au dispărut capsulele cu uraniu sărăcit, însă cert că autorităţile au fost alertate abia pe 1 iulie. Pe fir a intrat inclusiv Prefectura Arad, iar în localitatea Vladimirescu au ajuns mai multe autorităţi.
Hoţii au pătruns în depozitul societăţii, care în trecut se ocupa cu execuţia de echipamente pentru centralele termoelectrice şi distribuţia de gaze în Şimleul Silvaniei, şi au furat trei capsule de câte 13 kilograme fiecare şi 6 colimatorii.
ALERTĂ la Arad: Trei recipiente cu URANIU au fost FURATE
#DIRECT_ONE_8shpkq#
Potrivit jurnaliştilor de la Special Arad, bărbaţii au mers cu prada la fier vechi, unde au observat înăuntrul capsuselor niște pachețele care aveau etichete. Pe acestea scria că e vorba de materiale radioactive. Speriaţi, hoţii ar fi aruncat captura în râul Mureş.
”Au fost identificați doi bărbați, unul de 45, celălalt de 56 de ani, din Arad, respectiv Vadimirescu, care sunt bănuiți de sustragerea acestor bunuri. Am reținut pe bază de ordonanță persoanele bănuite de comiterea furtului, care au fost introduse în arestul IPJ Arad”,a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
Uraniul sǎrǎcit este un deşeu rămas în urma instalațiilor de îmbogǎțire a uraniului natural. Poate fi folosit ca armă chimică, cum s-ar fi întâmplat în timpul bombardamentelor asupra fostei Iugoslasvii şi, în cantităţi mari, poate deveni periculos.
Firma de unde a fost furat uraniul sărăcit se află în insolvenţă şi ar fi trebuit să predea deja toate substanţele pe care le deţinea.
Poliţiştii continuă cercetările pentru nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive.