Alertă în Iași: Zeci de bombe neexplodate din Al Doilea Război Mondial au fost găsite într-o pădure

Publicat: 23 06. 2024, 09:27
Sursa Foto: Facebook

Descoperire istorică la Iași. 45 de bombe de aruncător datând din perioada Al Doilea Război Mondial într-o pădure din zona comunei Bârnova.

Dintre cele 45 de bombe găsite, una este de calibru 80 mm, iar restul sunt de calibru 60 mm. Acestea sunt elemente de muniție rămase neexplodate sau nedezactivate, reprezentând un pericol real pentru localnici și vizitatori. Descoperirea a avut loc în timpul excavării unei suprafețe de 500 de metri pătrați, conform informațiilor oferite de Agerpres.

Într-un incident separat, două elemente de muniție au fost găsite de doi cetățeni care se plimbau prin pădurea Păun din aceeași comună. Alertați de descoperire, membrii echipei pirotehnice din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași au intervenit rapid pentru a asigura zona și a înlătura orice risc asociat.