Alertă de inundaţii pe râuri din 11 județe din țară, până joi. Avertismentul hidrologilor

Publicat: 12 07. 2023, 13:17
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi la ora 12:00, pe râuri din şapte bazine hidrografice situate în mai multe județe, notează Agerpres.

Cod galben de inundaţii pe râuri din 11 judeţe

În intervalul 12 iulie, ora 16:00 – 13 iulie, ora 12:00, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile din bazinele hidrografice:

  • Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior;
  • Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior;
  • Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş);
  • Tur – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Satu Mare);
  • Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj);
  • Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare);
  • Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Satu Mare);
  • Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Bihor);
  • Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni – amonte confluenţă cu râul Arieş (judeţele: Harghita, Mureş Bistriţa Năsăud şi Cluj);
  • Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj);
  • Târnava Mică – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba).

Potrivit hidrologilor, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din judeţele Maramureş, Sălaj şi Cluj.