Alertă alimentară: 5 tone de lactate, scoase de pe piața din România

Publicat: 27 07. 2016, 15:24
Foto: cyd.ro

O nouă alertă alimentară pune pe jar România. Cinci tone de brânză și cașcaval au fost retrase de pe piață pentru că laptele din care au fost preparate nu era curat, scrie pressalert.ro, citând reprezentanți ai DSVSA Arad.

„A fost supusă sechestrului cantitatea de 5.000 de kilograme produs finit – brânză și cașcaval – care urmează să fie denaturată la o unitate specializată” – a declarat dr. Viorel Agud, director al DSVSA Arad.

Specialiștii în Siguranța Alimentelor nu au dorit să precizeze momentan cărei firme aparțin produsele, afirmând doar că este una nou înființată.