Alegeri prezidențiale 2024: 34 de sancțiuni date de Poliție în ziua votului: 7 amenzi în valoare de 11.700 de lei și 27 de avertismente

Publicat: 24 11. 2024, 16:13
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

De la începerea votării la alegerile prezidențiale 2024, au fost sesizate 80 de posibile incidente la vot, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare și 21 neconfirmate, a anunțat Ministerul de Interne duminică după-amiază. Au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale: 7 amenzi în valoare de 11.700 de lei și 27 de avertismente. De asemenea, se fac cercetări cu privire la 8 posibile infracțiuni.

Cazurile semnalate de MAI până la această oră

Polițiștii din Ploiești cercetează un bărbat pentru fraudă la vot după ce în momentul în care s-a prezentat la o secție să voteze Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot și de Prevenire a Votului Ilegal a semnalat că bărbatul votase deja la o altă secție.

În București, se fac cercetări în cazul unei persoane cu domiciliul în altă localitate care a votat la referendum deși nu avea acest drept pentru că îi expirase viza de reședință.

Polițiștii din Piatra-Neamț au fost sesizați că un alegător ar fi primit două buletinele de vot cu care ar fi intrat în cabina de vot. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru fraudă la vot, sub forma tentativei.

Polițiștii bihoreni fac cercetări în urma unei sesizări referitoare la o posibilă situație privind transportarea organizată la secțiile de votare a unor alegători de către membrii unor partide politice. Polițiștii de ordine publică, echipaje de poliție rutieră și jandarmii sunt prezenți în zona respectivă și monitorizează situația.

Un bărbat din București a fost sancționat cu amendă de 4.000 de lei după ce a sesizat la 112 că la o secție din județul Giurgiu s-ar permite intrarea în cabina de vot a câte două persoane, dar în urma verificărilor aspectele sesizate nu s-au confirmat.
Polițiștii din București au amendat cu 200 de lei un bărbat după ce a adresat expresii jignitoare pe timpul sosirii unui demnitar la o secție de votare din Sectorul 1.

Tot în București, polițiștii fac cercetări pentru infracțiunea de amenințare, în cazul unui conflict apărut între două persoane în incinta unei secții de votare din sectorul 5 al Capitalei.

Polițiștii din județul Iași au fost sesizați prin 112 de către o persoană că soției sale, care are domiciliul în municipiul Iași, i-a fost refuzată exercitarea dreptului la vot pe liste suplimentare la o secție dintr-o altă localitate.

Polițiștii au constatat că președintele secției de votare i-a comunicat ca, din cauza numărului mare de persoane care au votat pe liste suplimentare, raportat la numărul de buletine existente, ar fi de preferat să voteze la secția de votare la care este arondată. A fost întocmit dosar penal.

Au fost semnalate mai multe cazuri în care alegătorii, printre care un deputat și un europarlamentar, și-ar fi fotografiat sau filmat buletinul de vot în timp ce se aflau în cabina de votare. Cercetările sunt în desfășurare.