Alba: Un grup de turiști a fost salvat de jandarmii montani, după ce a rămas blocat în Munții Șureanu

Alba: Un grup de turiști a fost salvat de jandarmii montani, după ce a rămas blocat în Munții Șureanu

Un grup de turiști, format din șase adulți și doi copii, au fost salvați, luni, de jandarmii montani, după ce au rămas blocați pe un drum forestier din Munții Șureanu, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba, Cosmin Jurcoveţ, a declarat, luni, că grupul de turişti, şase adulţi şi doi copii, se întorceau cu un microbuz de la domeniul schiabil Şurianu şi se îndreptau spre Sebeş, unde locuiesc, alegând un drum forestier.

Potrivit sursei citate, oamenii au cerut prin Serviciul unic de urgenţă 112 ajutorul autorităţilor, iar pentru salvarea acestora a fost mobilizat un echipaj de jandarmi montani.

Sub îndrumarea şi cu ajutorul jandarmilor montani, pasagerii microbuzului au confecţionat un pod din lemn pe care l-au introdus sub vehicul şi, tractaţi fiind de maşina Jandarmeriei, au reuşit deblocarea acestuia şi continuarea drumului spre casă„, a mai spus Cosmin Jurcoveţ.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`