Alba: Peste 1.000 de persoane au împiedicat parlamentarii să iasă din localul unde discutau despre Roşia Montană

Publicat: 25 09. 2013, 20:54
Foto: rfi.ro

Peste 1.000 de persoane au blocat, miercuri seară, ieșirea restaurantului din Câmpeni unde membrii Comisiei parlamentare s-au întâlnit cu opozanţii proiectului de la Roşia Montană.

În momentul în care au încercat să iasă din restaurant, cei 13 parlamentari au fost împiedicați, ieșirea fiind blocată de aproximativ 1.000 de persoane care se opun proiectului minier.

Aceștia au strigat „Hoţii” şi „Uniţi, salvăm Munţii Apuseni”, în zonă fiind mobilizaţi jandarmi, scrie Mediafax.

După ce parlamentarii au stat circa 15 minute în curtea restaurantului, jandarmii au reuşit să elibereze drumul, astfel că aceştia au putut pleca, protestatarii reuşind să lovească de câteva ori microbuzul în care se aflau aceştia.

Membrii Comisiei parlamentare Roşia Montană s-au întâlnit, miercuri seară, la un restaurant din Câmpeni, cu opozanţii proiectului, respectiv cu reprezentanţi ai unor ONG-uri, societăţi comerciale şi asociaţii profesionale.