Un medic psihiatru din Alba Iulia a fost condamnat de Curtea de Apel Alba Iulia, la un an de închisoare cu executare pentru luare de mită, informează Mediafax.
„Instanța a admis în parte apelul declarat de medicul Liviu Stoica împotriva unei decizii a Tribunalului Alba, prin care a fost condamnat în 2010 la patru ani de închisoare cu executare și un an interzicerea unor drepturi, printre care și dreptul de a profesa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean.
Liviu Stoica este cadru universitar în cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Medicul psihiatru a fost prins în flagrant în timp ce primea 1.000 de lei de la o persoană care cerea eliberarea documentelor necesare întocmirii dosarului de pensionare pe caz de boală.