Alba: Bărbat arestat pentru că a ameninţat mai mulţi poliţişti cu o coasă
Un bărbat din Alba a fost reţinut şi este cercetat pentru ultraj după ce i-a ameninţat cu o coasă pe poliţiştii veniţi să îl sancţioneze pentru că şi-a agresat soţia şi fiica, informează Mediafax.
Bărbatul în vârstă de 35 de ani din Alba Iulia şi-a agresat, vineri, soţia şi fiica în vârstă de 12 ani, care au alertat poliţia.
Autorităţile s-au deplasat la domiciliul bărbatului pentru a-l sancţiona, însă acesta a reacţionat violent, ameninţându-i pe poliţişti cu moartea şi încercând să îi atace cu o coasă luată din curtea locuinţei. Bărbatul a fost imobilizat, dus la sediul Poliţiei Alba Iulia, şi reţinut pentru 24 de ore pentru ultraj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Acesta urmează să fie prezentat Judecătoriei Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă.